Anunț

Adună
Nici un anunț încă.

Etapa a 2-a a Campionatului National de Hard Enduro, Enduro Maniaco Depresiv, editia a VII-a, 21-23 iunie 2013, Voineasa - Valcea

Adună
X
 
  • Filtrează
  • Ora
  • Arată
Curăță tot
postări noi

  • Etapa a 2-a a Campionatului National de Hard Enduro, Enduro Maniaco Depresiv, editia a VII-a, 21-23 iunie 2013, Voineasa - Valcea

    Click pe imagine pentru versiune mai mare. 

Nume:	21-23_eng2_sigle-2500a.jpg 
Afișări:	1 
Mărime:	175,1 KB 
ID:	1023287Click pe imagine pentru versiune mai mare. 

Nume:	969499_470442659703227_1612464881_n.jpg 
Afișări:	1 
Mărime:	53,4 KB 
ID:	1023288Campionatul National de Hard Enduro Romania 2013

    Campionatul National de HARD ENDURO al Romaniei -CNHE- este deschis tuturor motociclistilor care au o licenta valida emisa ori acceptata de catre FRM. Gratie unei clase speciale (clasa C), acest campionat permite, de asemenea, participarea concurentilor fara sau cu putina experienta sportiva. Categoriile de sportivi care vor participa la CNHE sunt urmatoarele:
    - Categoria A (Avansati): concurenti foarte experimentati, licentiati cel putin 2 ani in competitiile de enduro, motocross, rally-raid sau alte discipline moto off-road.
    - Categoria B (Sport): concurenti experimentati, licentiati cel putin 1 an in competitiile de enduro, motocross, rally-raid sau alte discipline moto.
    - Categoria C (Hobby): concurenti lipsiti de experienta sau cu putina experienta in orice competitie off-road. Odata cu inscrierea in aceasta categorie, concurentii confirma ca nu au nici un fel de experienta sportiva semnificativa pana la momentul desfasurarii competitiei. Categoria de participare ramane la alegerea fiecarui sportiv pe parcursul anului 2013.
    Un concurent are dreptul sa foloseasca o singura motocicleta in timpul desfasurarii unei competitii. Sunt admise la start orice motociclete de enduro sau de motocross, in doi sau patru timpi, cu unul sau doi cilindri, inmatriculate sau neinmatriculate, cu sau fara sisteme de iluminare, care au fost acceptate la verificarea tehnica. In competitii (etape) diferite, concurentii se pot inscrie cu motociclete diferite, in functie de preferinte.
    Etapa a 2-a a Campionatului National de Hard Enduro,
    Enduro Maniaco Depresiv, editia a VII-a, 21-23 iunie 2013, Voineasa - Valcea
    Beneficiind de experienta acumulata in organizarea Cupei Cupelor la Hard Enduro, de participarea la competitile interne de motociclism si de cooptarea in staff-ul organizator al competitiei internationale Red Bull Romaniacs, Clubul Sportiv de motociclism “Free Bike Team” din Râmnicu Vâlcea organizează în perioada 21-23 iunie 2013, în Munţii Lotrului, cea de-a 2-a etapa a Campionatului National de Hard Enduro.
    Competiţia este organizată în parteneriat cu Consiliul Judetean Valcea, Instituţia Prefectului Vâlcea, Primăria Voineasa, Primăria Malaia, Clubul Rotaract Râmnicu Vâlcea, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport şi Obştile din zona Voineasa, Romsilva Valcea,Ministerul Mediului si Padurilor,Directia Silvica Valcea.
    Pe toata perioada cursei la fata locului vor fi echipaje de SMURD, Salvare, Salvamont, Jandarmi, echipe de paza si protectie cat si echipaje proprii de recuperare din teren .accidentat al eventualilor sportivi cu probleme sau motociclete defecte.
    Campionatul National de Hard Enduro si Enduro Maniaco Depresiv au stârnit deja interesul mass mediei locale, naţionale şi chiar internaţionale. Posturi de televiziune precum Digi TV, GSP TV, PRO TV, MONEY CHANNEL, dar şi posturile de radio KissFM, MagicFM şi Radio România Actualităţi şi-au exprimat până acum disponibilitatea pentru ştiri sau transmisia evenimentului. De asemenea, realizatorul TV, Dani Oţil, a confirmat participarea la concursul nostru în proba „profi” şi le-a adresat organizatorilor invitaţia pentru promovarea evenimentului în cadrul emisiunii „Neaţa cu Răzvan şi Dani”. Revistele internationale de profil din Polonia,Germania,Ungaria si Austria reprezinta canalele media prin care Enduro-Maniaco-Depresiv a devenit un concurs international.
    Numărul persoanelor implicate în acest concurs va fi de aproximativ 1000, reprezentand: organizatori, membri ai Federaţiei Române de Motocross, piloţi, oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai Jandarmeriei, ai Poliţiei, voluntari şi presă. Acest lucru este îmbucurător pentru dezvoltarea turismului de competiţie sau de agrement în localităţile Voineasa, Malaia sau Brezoi, mai ales că in acest an sunt anunţate în zona Obârşia Lotrului - Vidra o serie de competiţii sportive de maraton sau MTB. In zona a fost inaugurata si o pârtie de schi.
    La startul intrecerii si-au anuntat participarea atat sportivi din Romania cat si sportivi de la cluburi de profil din Franta, Ungaria, Italia, Spania, Bulgaria, Germania, Austria, Anglia sau Grecia.
    Ce-a de-a 2-a etapa a Campionatului de Hard Enduro este cu cateva zile in avans fata de cunoscuta competitie internationala Hard Enduro Red Bull Romaniacs. Acest aspect a trezit interesul participantilor la Red Bull Romaniacs, deoarece traseele ambelor competitii sunt situate in Muntii Lotrului si sunt asemanatoare in ceea ce priveste gradul de dificultate, majoritatea concurentilor vazand in aceasta inca o provocare .
    Ce-a de-a 2-a etapa a Campionatului de Hard Enduro se va desfăşura pe durata a trei zile, prima zi (vineri 21 iunie) fiind destinată calificărilor, spectaculoase pentru public. In cea de-a doua zi (sâmbătă 22 iunie) sunt vizaţi 100 km, iar în cea de-a treia, 55 km. Motociclistii vor urca varfuri montane de 2100 de metri, vor intalni pasuni alpine, rauri, cascade, obstacole dificile.
    Traseele de concurs sunt spectaculoase, intr-o zona renumita pentru peisajele frumoase, dar si pentru flora si fauna diversificate, in imprejurimile localitatii Voineasa. Aceasta este o statiune de munte situata la 80km de Ramnicu Valcea si 100km de Sibiu si este denumita ''raiul enduristilor'' datorita traseelor naturale oferite de padurea intinsa, de nenumaratele drumuri forestiere, de rauri, de potecile de animale care urca pana la golul alpin si, mai ales, de zonele greu accesibile din exploatarile forestiere si cariere atat de “gustate” de sportivi.
    Aceste trasee vor fi marcate cu benzi si indicatoare specifice fiecarei grupe de sportivi A, B sau C si vor fi puse la dispozitia pilotilor si mass-mediei atât digital (GPS), cât şi sub forma de harta, cuprinzand puncte de acces pentru zonele spectaculoase unde sunt expuse siglele sponsorilor. Cameramanii şi fotografii care se vor acrediata vor avea acces la aceste puncte, organizatorii oferind transportul in traseu.
    Fiecare participant din tara sau din strainatate va beneficia de un pachet ce cuprinde: un tricou oficial cu siglele sponsorilor, un CD cu filmari si fotografii din timpul concursului.
    Pe trasee vor fi puncte de service, prim ajutor si alimentare cu carburant, plasate din 40 in 40 de km.
    Timpii concursului se vor aduna iar departajarea se va face pe principiul cel mai rapid timp castiga.Se vor considera toate cele 3 zile de concurs si se vor adauga eventualele penalizari ce pot aparea in urma nerespectarii traseului sau a regulamentului impus de organizatori.
    Festivitatea de premiere va avea loc în după-amiaza zilei de duminică, 16 iunie.
    Premiile vor fi oferite castigatorilor in prezenta oficialitatilor, reprezentantilor mass media si vor totaliza peste 4000 de euro, constand in bani si echipamente.
    2013 a inceput, editia a VII-a! Ca o noutate de ultima ora producatorul italian de echipamente moto Forma si-a anuntat intentia de a premia concurentii de la EMD 2013.
    Mai multe amănunte veţi putea obţine de pe pagina de web www.freebiketeam.ro şi din partea lui Ene Ştefan - 0745 798 927 Preşedinte Free Bike Team şi Cătălin Scobiola - 0723 372 338 PR Free Bike Team.
    Ultima editare de dicomes; 09.iun.2013, 16:43.
    Club Sportiv X3M Off Road Rm.Valcea
Procesare...
X

Sqreen | Runtime Application Protection